Există trei căi care contează, iar una dintre ele este responsabilă pentru majoritatea cazurilor.
Puricele. Majoritatea cazurilor de ciumă la oameni încep prin mușcătura unui purice care s-a hrănit cu o rozătoare infectată. În interiorul puricelui, bacteriile se înmulțesc și îi blochează intestinul. Un purice cu intestinul blocat nu se poate hrăni corespunzător, așa că mușcă iar și iar și transmite bacterii la fiecare mușcătură. Mușcătura unui purice duce la forma bubonică a bolii.
De ce contează rozătoarele moarte. Rozătoarele sălbatice poartă adesea bacteria fără să se îmbolnăvească. Șobolanii care trăiesc pe lângă oameni se îmbolnăvesc și mor — iar când un șobolan moare, puricii lui părăsesc corpul care se răcește și caută cel mai apropiat corp cald. Moartea bruscă a unui număr mare de șobolani este semnalul clasic de avertizare timpurie că ciuma este activă într-un loc. The World Health Organization numește acest fenomen "rat fall": mai mult de un șobolan mort într-o casă sau șobolani morți în mai mult de o casă, fără să existe otravă care să îl explice. Riscul pentru oameni este cel mai mare în timpul unei astfel de dispariții în masă și imediat după aceasta.
Manipularea unui animal infectat. Bacteriile se află în sângele și țesuturile unui animal infectat. Jupuirea sau tranșarea cu mâinile neprotejate a unui astfel de animal — un iepure vânat, o marmotă, o veveriță de pământ — permite bacteriilor să pătrundă prin mici leziuni ale pielii. Consumul de carne infectată care nu a fost gătită suficient este o cale mai rară.
Respirația. Când infecția ajunge la plămânii unei persoane, aceasta elimină prin tuse picături care poartă bacteria, iar cineva aflat în apropiere și care le inhalează poate dezvolta direct ciumă pulmonară, fără implicarea vreunui purice. Acesta este singurul mod în care ciuma se transmite de la o persoană la alta în sensul obișnuit al termenului și necesită contact apropiat: ghidurile stabilesc limita la aproximativ 2 metri. Animalele pot face același lucru. Dintre animalele domestice, cel mai adesea sunt implicate pisicile, care se infectează cu ciumă mâncând rozătoare infectate și îi pot infecta apoi pe proprietar sau pe un medic veterinar.
Ce rareori sau niciodată nu transmite boala.
- O persoană cu ciumă bubonică și fără tuse infectează rareori pe cineva. Riscul constă în contactul direct cu puroiul din ganglionul limfatic umflat.
- Suprafețele. Bacteria nu persistă pe suprafețe uscate și inerte; The World Health Organization afirmă că dezinfectarea caselor persoanelor cu ciumă este inutilă din acest motiv.
O excepție de reținut. Corpul unei persoane care a murit de ciumă îi poate infecta pe cei care îl spală sau îl pregătesc pentru înmormântare. De aceea li se cere rudelor să nu facă acest lucru.
Cine este mai expus.
- Persoanele care vânează, capturează, jupoaie sau tranșează animale sălbatice.
- Persoanele care campează, fac drumeții sau lucrează în aer liber în locuri unde ciuma există la animale.
- Gospodăriile cu șobolani sau cu o infestare severă cu purici.
- Proprietarii de pisici și câini care umblă liberi și vânează în astfel de zone.
- Personalul veterinar, de laborator și din domeniul asistenței medicale.
Sursa. WHO, Manual for plague surveillance, diagnosis, prevention and control (2024), secțiunile 2.2–2.6, https://www.who.int/publications/i/item/9789240090422 ; United States Centers for Disease Control and Prevention, How plague spreads, https://www.cdc.gov/plague/causes/index.html ; UK Health Security Agency, Plague: epidemiology, outbreaks and guidance, https://www.gov.uk/guidance/plague-epidemiology-outbreaks-and-guidance
Ce nu este acest material. Informare, nu sfat medical. Dacă autoritatea dumneavoastră sanitară oferă instrucțiuni, urmați-le.