Spuneți-le pe măsura lor. Copiii cărora nu li se spune nimic își imaginează ceva mai rău și observă că adulților le este frică. Ceea ce liniștește un copil nu este absența unei probleme: ci faptul că știe că adulții au un plan și că el face parte din el.
Ce să le spuneți. Că uneori există o situație de urgență; că avem un plan; că planul este iată unde ne întâlnim, iată cine vine să vă ia, iată numărul. Informații concrete, pe scurt, pe înțelesul lor, apoi viața obișnuită.
Lăsați-i să întrebe și răspundeți sincer. „Nu știu” este un răspuns foarte bun. „Nu știu și iată pe cine am întreba” este și mai bine.
Un card în ghiozdan cu numele lor, numele unuia dintre părinți și numărul de contact, pentru ca un adult care îi găsește să poată acționa.
În ghiozdanul propriu-zis: un lucru familiar. O jucărie, o carte, o pătură. Nu este sentimentalism — un obiect cunoscut liniștește în mod măsurabil un copil speriat, iar un copil liniștit este mai în siguranță.
Spuneți școlii cine are voie să îi ia. Faceți acest lucru înainte să aveți nevoie de el; școala nu va lăsa copilul să plece cu cineva care nu figurează corect pe listă.